Universitatea de Vest din Timisoara
Înfiintață în 1944 prin Decret Regal, Universitatea de Vest din Timişoara – UVT este a patra mare universitate comprehensivă din România. Cele 11 facultăți ale sale acoperă practic toate principalele direcții de studiu din domeniul științelor exacte, al științelor economico-sociale și administrative, respectiv din domeniul științelor umaniste și al artelor.
Universitate cu tradiție și prestanță, UVT asigură în prezent studiile a aproape 20 000 studenți, înscriși în 85 de programe de licență, 120 programe de master, 10 școli doctorale și în diverse forme de cercetare postdoctorală. UVT dispune de un institut de cercetare, 13 centre şi 20 de laboratoare şi întreţine relaţii cu peste 100 de universităţi din întreaga lume. Prin intermediul Universităţii de Vest, studenţii, masteranzii, doctoranzii şi cadrele didactice pot participa la programele europene Comenius, Erasmus, Grundtvig şi Leonardo da Vinci.
UVT este una dintre cele mai importante universităţi ale României poziţionându-se pe locul 5, în clasamentul realizat de Ad Astra (Asociația cercetătorilor români din întreaga lume) – care clasifica instituțiile românești pe baza activităților de cercetare ale acestora. Raportul SCIMAGO ”SIR World Report 2010” privind excelenţa în cercetare la nivel mondial, făcând o analiză a activităților de cercetare științifică, a clasat UVT pe primul loc între universitățile românești pe baza unui factor de impact normalizat. În 2007, UVT s-a clasat în topul primelor 1 000 de facultăți de economie și bussines din lume, top realizat de EDUNIVERSAL, iar în 2008 s-a clasat pe locul 700 în lume în cadrul Convenției Anuale EDUNIVERSAL.
Universitate modernă şi flexibilă, UVT este vizibilă la nivel internaţional prin intermediul activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare dar şi prin intermediul parteneriatelor trans/naţionale.